După o perioadă de dezvoltare de șase ani de zile, iată că studioul independent Final Boss Entertainment a lansat în sfrâșit Wrack, un shooter de modă veche, cum rareori mai vedem în zilele noastre.
Wrack este un shooter first person rapid, orientat către gameplay-ul arcade, inspirat fără îndoială din mai vechile jocuri din seriile DOOM sau Quake, dar care folosește un stil grafic ce amintește de titlurile Borderlands.
Final Boss Entertainment a pus accentul pe single player în ceea ce privește Wrack, pe lângă campania inclusă în pachetul inițial, producătorii promițând suport pentru conținut suplimentar realizat de comunitate, prin intermediul Steam Workshop.
Wrack poate fi achiziționat pentru PC prin Steam, la un preț promoțional de doar 13,49€. Cerințele de sistem sunt modeste, Wrack fiind conceput pentru a rula pe o gamă cât mai variată de computere.
Cerințe minime: • OS: Windows XP • Procesor: Dual core 2.0 GHz • Memorie RAM: 1 GB • Placă video: Nvidia 8600GT/ATI HD 4650 • DirectX: 9.0c • Hard Disk: 750 MB
Sistem recomandat: • OS: Windows Vista • Procesor: Dual core 2.0 GHz • Memorie RAM: 2 GB • Placă video: Nvidia 8800GT/ATI HD 4850 • DirectX: 9.0c • Hard Disk: 1 GB
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER